Stâna de Vale

miercuri, 24 august 2011

Staţiunea balneoclimaterică permanentă Stâna de Vale este situată la altitudinea de 1100 m în Munţii Vladeasa din judeţul Bihor. Este complet izolată şi înconjurată de munţi.

Vedere din staţiune
Climatul este unul montan cu veri răcoroase bogate în precipitaţii şi ierni reci cu zăpadă abundentă. În ziua în care am ajuns la Stâna de Vale erau 9 grade...asta in iulie cand la Bucureşti erau 35 de grade. Era tot ce ne-am dorit...să tremuram puţin de frig şi să uităm de canicula care nu ne-a lăsat să ne odihnim nopţi la rând. Totuşi să nu credeţi că e Polul Nord aici :) În zilele însorite temperatura trece de 20-25 de grade.
Presiunea atmosferică coborâtă şi aerul pur, puternic ozonat ajută din plin la refacerea sănătăţii şi a capacităţii de muncă. Staţiunea este recomandată în tratarea afecţiunilor aparatului endocrin, respirator, anemiilor, asteniilor şi a tulburărilor de creştere la copii.

Drumul ce duce la Izvorul Minunilor
 Peisajul parcă este rupt din poveste cu păduri dese de conifere ce coboară pâna la marginea drumului. În comparaţie cu celelalte staţiuni de la noi parcă aici pădurea s-a menţinut cel mai bine.
Stâna de Vale este punctul de plecare către numeroase trasee turistice cu diferite grade de dificultate. Cele mai vizitate sunt: Cascada Iadolina, Cabana Padiş, Moara Dracului, Săritoarea Ieduţului, Cabana Meziad si Peştera Alunului. Cei care nu se pot despărţi de maşină pot parcurge traseul Stâna de Vale – Remeţi, un traseu sălbatic ce traversează Valea Iadului apoi trece pe lânga Lacul Leşu şi Cascada Valul Miresei.

Izvorul Minunilor
 Principala atracţie din staţiune o constituie Izvorul Minunilor, despre care legenda spune ca are un efect tămăduitor, fiind una dintre cele mai pure ape de izvor de la noi.


Stâna de Vale beneficiază de o pârtie de schi cu teleschi pentru iubitorii sporturilor de iarnă.
Cazarea se face în Hotelul Iadolina, în vile, pensiuni sau în campingul amplasat la intrarea în staţiune.
În staţiunea Stâna de Vale se poate ajunge de la Beiuş pe DJ 764A. Cele mai apropiate oraşe sunt Beiuş, aflat la 25 km şi Oradea la 70 km.

0 comentarii: